Arhive categorii: stiri medicale

Rezultatele unor studii si cercetari cu privire la efectele apiterapiei in sanatatea umana

Tratarea mucozitatii orale cu laptisor de matca la pacientii cu cancer

In cazul pacientilor diagnosticati cu cancer, si care au trecut prin sedinte de chimioterapie si radioterapie, mucozitatea orala este o adevarata problema.

Cercetatorii au realizat un studiu prin care au incercat sa determine rolul laptisorului de matca in tratamentul mucozitatii orale dezvoltate de pacientii cu cancer.

Acest studiu s-a realizat pe un grup de 103 persoane, impartiti in doua grupuri.

Mucozitatea orala a fost clasificata conform specificatiilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii.

Toti participantii au fost tratati cu apa de gura cu clorhidrat de benzidamina si clatiri cu Nistatin.

Unul din cele doua grupuri a primit in plus si laptisor de matca.

Acest studiu a demonstrat ca timpul mediu de solutionare a mucozitatii orale la pacientii cu cancer ce au facut radioterapie si chimioterapie a fost mult scurtat in cazul pacientilor la care s-a administrat si laptisor de matca.

Acest studiu demonstreaza rolul terapeutic al laptisorului de matca si ne da incredere cu privire la folosirea preventiva a acestui produs apicol.

 

Laptisorul de matca si pierderile de memorie datorate varstei

De mult timp se stie ca laptisorul de matca are numeroase intrebuintari in industria farmaceutica, in special datorita proprietatilor sale antiinflamatoare, antioxidative, antihipercolesterolemice și antihiperglicemice.

Mai mult chiar, medicina naturista din Europa si Asia recomanda folosirea acestui produs apicol exceptional in prevenirea imbatranirii si amelioarea functiilor metabolice ale organismului uman.

Pentru a demonstra actiunea benefica a laptisorului de matca asupra imbunatatirii memoriei persoanelor de varsta a treia, s-au facut o serie de studii ce au urmarit evolutia memoriei cobailor in varsta, tratati pe termen lung cu laptisor de matca.

Aceste studii au demonstrat ca fata de grupul martor, cobaii ce au primit timp de doua luni laptisor de matca, si-au imbunatatit substantial memoria si au prezentat o activitate cerebrala mult imbunatatita.

Urmatorul pas este ca cercetarile sa se extinda si la oameni, iar datele stiintifice sa fie implementate in sistemul medical.

Aceste studii ne dau speranta ca folosirea laptisorului de matca in prevenirea pierderilor de memorie datorate varstei ar putea inlocui substantele chimice folosite in mod curent, substante chimice ce afecteaza organismul uman si pot provoca alte neplaceri.

Din pacate acest produs apicol in stare naturala este destul de greu de procurat si pastrat, formele farmaceutice disponibile nepastrand toate proprietatile.

 

Apilarnil in tratamentul infertilitatii la barbati

Multe din produsele apicole au fost utilizate din cele mai vechi timpuri atat pentru sporirea performantelor sexuale cat si pentru tratarea infertilitatii atat la barbati cat si la femei.

Apilarnilul sau „laptele de buhai”este un produs romanesc ce se obtine din triturarea larvelor de trantor. Se obtine astfel un produs asemanator ca si aspect cu laptisorul de matca.

Proprietatile apilarnilului sunt cunoscute la noi in tara de foarte multa vreme fiind utilizat in toate zonele tarii pentru cresterea potentei barbatilor si tratarea infertilitatii acestora.

Recent si strainii au descoperit beneficiile aduse de catre laptele cu care sunt hraniti trantorii.

Astfel ei au promovat o serie de teste care sa confirme ceea ce romanii stiau de foarte multa vreme – proprietatile „binefacatoare” pentru barbati.

Aceste teste efectuate pe cobai au vrut sa determine efectele androgene ale acestui produs, iar rezultatele nu s-au lasat asteptate.

Aceste teste au o importanta deosebita deoarece pot deschide noi orizonturi in tratarea infertilitatii masculine cu ajutorul apilarnilului, lucru stiut de barbatii din tara noastra.

In trecut, la noi in tara, se utiliza destul de des „apilarnilul” – atunci sub alte denumiri – lapte de buhai, jintita, etc.

In ultimul timp, in goana dupa occident, am uitat ca natura ne ofera multe solutii pentru probleme cu care ne intalnim zilnic, asa incat si utilizarea apilarnilului in tratarea infertilitatii si cresterea vigorii barbatilor a fost data uitarii.

Cred ca nu trebuie sa uitam ceea ce inaintasii nostrii ne-au lasat mostenire, si sa nu pierdem aceste retete, testate si lasate prin viu grai de generatii.

 

Apiterapia in Romania

De la vechii greci in frunte cu Hipocrate (ce trata ranile cu miere de albine), pana la romani (ce spuneau ca polenul este datator de viata), produsele apicole au fost folosite in diverse forme pentru a trata diferite tipuri de boli.

In China, Egipt si India, o substanta colectata de pe arbori de catre albine, numita mai tarziu „propolis”,  era cel mai folosit produs antiseptic.

Timpul a trecut, iar omul modern s-a indepartat tot mai mult de medicina oferita de natura, si a imbratisat medicina moderna, care nu ofera tot timpul cele mai bune solutii, efectele adverse fiind destul de ridicate in unele cazuri.

In Romania insa, farmacia din stup este folosita inca destul de des, fiind una din cele mai vechi si cele mai sanatoase farmacii naturale.

Astfel, apiterapeutii din Romania incearca, si deseori reusesc, sa trateze de la boli simple ca indigestia (cu ajutorul polenului), pana la afectiuni destul de grave ca scleroza multipla (cu ajutorul veninului de albine).

Orice sat din Romania are astfel o adevarata farmacie la dispozitie, pe care doar trebuie sa o foloseasca nu doar curativ ci mai ales preventiv.

In prezent produsele apicole romanesti inca sunt recunoscute ca unele din cele mai bune produse apicole (calitativ), si speram ca generatia actuala de apicultori sa nu cada in patima imbogatirii peste noapte, si sa pastreze calitatile produselor apicole romanesti.

Chiar seful Comisiei de Apiterapie din cadrul Apimondia (un grup ce intruneste cei mai importanti apiterapeuti existenti la nivel mondial) a afirmat ca Romania este un pionier in Apiterapie, locul unde aceasta ramura este recunoscuta ca o componenta stiintifica a medicinei.

Speram ca macar in acest domeniu sa dovedim ca suntem printre primii, si sa aducem in atentia opiniei publice mondiale beneficiile pe care produsele apicole le pot aduce omului modern.

Valoarea nutritionala si functiile extractelor pe baza de propolis

Oamenii folosesc produsele apicole din cele mai vechi timpuri.

Desi mierea este produsul apicol cel mai cautat, propolisul este in schimb produsul cu cele mai multe valori curative.

Datorita acestor valori curative ridicate, propolisul a fost folosit in diverse forme, pentru a evita pierderea valorilor si functiilor sale exceptionale.

Cea mai utilizata forma utilizata de omul modern este tinctura de propolis, produs apicol prin care propolisul este pastrat si extras cu ajutorul alcoolului.

Este aceasta forma si cea mai indicata din punct de vedere terapeutic?

Cercetatorii din Argentina au studiat comparativ proprietatile si functiile extractului de propolis pe baza de alcool si cel pe baza de apa.

Ambele extracte contin macronutrienti (zaharoza, proteine, fructoza, glucoza), microelemente (Na , K , Ca, P și Mg) si oligoelemente (Fier).

Analiza spectometrica indica prezenta mai multor compusi fenolici, flavonoide si compusi non flavonoizi, insa prezenta acestor substante in extractele pe baza de apa este mult mai accentuata, iar capacitatea acestora este mult mai activa in acest caz.

Concluziile cercetatorilor arata faptul ca extractele de propolis pe baza de apa sunt mult mai indicate terapeutic.

Ma intreb, daca se studia si capacitatea propolisului brut(pastrat corespunzator) comparativ cu aceste doua tipuri de extracte, la ce concluzie ar fi ajuns cercetatorii?

Oare de ce albina nu dilueaza propolisul cu apa sau alcool, si il foloseste asa cum il culege din natura, cu toti compusii sai?

La aceasta intrebare va las pe voi sa raspundeti.