Combaterea varoa cu acid oxalic sublimat

Unul din cei mai temuti daunatori ai albinelor este parazitul varoa.

Si pentru ca in alte tari cercetarea nu este in concediu, astazi va vom prezenta ce au descoperit cercetatorii englezi despre tratamentul cu acid oxalic.

O echipa de cercetatori de la Universitatea din Sussex (Anglia) a incercat sa determine o modalitate prin care apicultorii ar putea incerca sa scape de parazitul Varoa fara sa afecteze albinele.

Se stie ca un tratament facut fara respectarea dozelor si printr-o metoda neadecvata poate afecta albinele si stabilitatea stupului.

Acidul oxalic este un produs natural folosit de catre apicultori in combaterea parazitului varoa, insa aplicand o metoda neadecvata si doze crescute, poate afecta albina.

Studiul arata ca doua din metodele folosite pana acum de apicultori determina o slabire a familiei de albine si o depopulare puternica a stupilor pana primavara (respectiv metoda prin picurare si cea prin pulverizare).

In schimb a treia metoda, cea prin sublimare, prin care produsul este vaporizat in interiorul stupului, nu afecteaza albina si determina o mortalitate de pana la 97% a parazitilor. S-a mai constatat ca prin folosirea acestei metode, prin sublimare, stupii ierneaza mult mai bine, iar efectivul de albine este mai mare cu 20% in primavara (practic scade mortalitatea peste iarna). Metoda mai are inca doua avantaje, respectiv pretul mai redus al tratamentului, deoarece cantitatea de substanta folosita este mult mai redusa, si timpul foarte scurt de aplicare a acesteia (tratarea unui stup dureaza foarte putin).

Apicultorii ar trebui sa nu mai utilizeze primele doua metode de tratare cu acid oxalic, respectiv prin picurare si pulverizare, si sa se orienteze spre utilizarea acidului oxalic prin sublimare, deoarece tratarea efectivelor de albine trebuie facuta in conditii optime, prin utilizarea unor substante naturale, care sa nu afecteze calitatea produselor apicole si nici albina.

 

Rezistenta albinei melifere la Varoa

Din momentul in care a patruns in Europa, parazitul Varoa a produs cele mai mari pierderi efectivelor de albine. In primele faze ale raspandirii reusea chiar sa distruga stupine intregi, insa, in timp, datorita studiilor efectuate, s-au gasit numeroase substante cu care s-a incercat tratarea familiilor de albine contra Varoa.

Totusi aceste tratamente, deoarece se adreseaza unei insecte (parazitului Varoa), fiind insecticide, afecteaza si albina melifera.

S-a incercat in timp diversificarea tratamentelor si utilizarea unor astfel de tratamente cu impact cat mai redus fata de albine, insa insecticidele tot insecticide sunt.

In ultimii ani, s-au folosit fel si fel de substante naturale, care sa ajute albina prin indepartarea parazitilor, insa eficienta acestora nu este una satisfacatoare.

Cercetatorii s-au implicat din ce in ce mai mult, si au constatat ca o parte din efectivele de albine, ce au trecut prin valuri succesive de infestari cu Varoa, prezentau rezistenta la acest parazit. Practic albinele luptau contra varoa prin muscarea piciorului acestuia si debilitarea definitiva a acestuia (acarienii sangereaza pana la moarte dupa muscatura).

Aceste colonii cu rezistenta sporita la Varoa, si care rezistau bine sezonului rece, au fost selectare si multiplicate, ulterior fiind introduse in stupinele din zona.

Problema apare atunci cand aceste regine sunt schimbate, iar noile regine se imperecheaza cu trantorii din acele zone, fara un astfel de comportamet. In timp aceasta linie genetica se dilueaza si odata cu ea si rezistenta la varoa.

Totusi rezultatele sunt unele exceptionale deoarece s-au obtinut in acest fel albine cu rezistenta la varoa, care nu mai trebuie tratate cu pesticide. Practic aceste familii de albine nu mai au nevoie de tratament.

S-a ajuns astfel la concluzia ca pentru o pastrare a liniei genetice trebuie eforturi sustinute in timp atat din partea cercetatorilor cat si din partea apicultorilor.

Alti cercetatori au constatat un alt fenomen, puietul de albina afectat de varoa era descapacit inainte ca acarianul sa isi termine dezvoltarea.

La noi in tara apicultorii ar trebui sa observe mai atent coloniile de albine, si in cazul in care observa astfel de comportamente, sa promoveze acele familii de albine. In acest fel si albina romaneasca va putea sa se adapteze atacului acestui daunator si nu numai. Doar printr-o selectie adecvata, si prin limitarea utilizarii insecticidelor, albina carpatina va putea sa se adapteze mai bine.

Bagajul genetic poate fi cheia supravietuirii albinei

 

In ultimii ani albina melifera sufera din ce in ce mai mult atat datorita diversilor agenti patogeni (virusiri si bacterii), cat si datorita parazitilor cum sunt paduchii varoa.

Tot acest complex de agenti patogeni, impreuna cu o hranire din ce in ce mai deficitara (surse de polen si nectar monoflorale), si o selectie genetica directionata doar spre ameliorarea capacitatii de productie, au dus la slabirea imunitatii albinei melifere si la expunerea tot mai mult a acesteia.

Cercetarile recente arata ca albina melifera este capabila sa reactioneze si sa se adapteze diversilor agenti patogeni doar daca diversitatea genetica a acesteia ii permite.

Spre exemplu, s-a constatat ca dupa aparitia pe continentul european a paduchelui varoa, a urmat o decimare accentuata a efectivului de albine, insa, recent, s-a demonstrat ca, o parte din familiile de albine au invatat sa traiasca cu acest parazit, si uneori chiar sa il elimine din stup.

Selectia naturala si-a facut datoria si de aceasta data si a directionat fondul genetic al albinei melifere, selectand acele familii care pot sa reactioneze la acest factor extern.

Putem spune ca doar prin diversificarea genetica accentuata a albinei melifere vom putea avea certitudinea ca aceasta va putea sa reziste diversilor agenti cu care interactioneaza.

In acest sens, apicultorii vor trebui sa fie foarte atenti atunci cand fac selectie, pentru a nu reduce diversitatea genetica si a nu slabii capacitatea de adaptare a albinei melifere.

Loca in Africa de Sud

Anul trecut apicultorii din Africa de Sud s-au confruntat cu o problema majora – loca americana.

Datorita infestarii puternice cu loca, mai bine de 40 % din efectivul de albine a fost pierdut.

Deoarece albina este insecta fara de care omenirea ar mai exista doar maxim patru ani (dupa cum spunea Einstein), au inceput sa se puna tot mai multe intrebari despre siguranta alimentara din Africa de Sud. Dar similar cu dezbaterile din Europa, toti sunt de acord ca trebuie facut ceva pentru siguranta albinei melifere care asigura polenizarea a numeroase culturi, insa cand efectiv s-a incercat o protejare a albinei, nimeni nu a tinut cont de restrictiile impuse.

Deoarece albina africana este cea mai rezistenta specie de albina, toti au crezut ca si de aceasta data aceasta va rezista si acestei noi boli aparute pe continentul African (asa cum a mai facut-o in istorie). Insa datorita industrializarii excesive atat a agriculturii cat si a apiculturii, si albina africana a avut de suferit atat datorita ingustarii diversitatii genetice cat si a reducerii diversitatii surselor de hrana.

Pusi in fata acestei probleme majore, atat apicultorii, cat si oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca nu antibioticele sunt solutia (asa cum se intampla pe continentul American), ci selectia naturala, directionata si accelerata de om. Astfel apicultorii incearca sa gaseasca familii de albine rezistente la loca, care prin multiplicare sa vina sa imbunatateasca genetic albina care nu a facut fata epidemiei de loca americana.

In sprijinul acestei idei au adus si experienta unor apicultori locali care dupa epidemia din 2009, cand au pierdut 30% din efectivul de albine, au ajuns sa reduca pierderile la doar 1% in prezent, doar prin selectia familiilor rezistente.

Si alti cercetatori vin sa sustina aceasta idee care, daca ar fi aplicata, ar duce la o albina mai rezistenta , capabila sa supravietuiasca diverselor boli ce se transmit de pe un continent pe altul.

Abordarea cercetatorilor sud-americani ar trebui sa ne inspire si pe noi romanii, care, acum cativa ani ne-am confruntat in zona Iasi cu focare de loca americana.  Daca pe viitor vom incerca sa facem selectie nu doar pentru productia de miere, ci si mai ales pentru rezistenta familiilor de albine la boli (inclusiv la loca americana), vom avea o albina rezistenta, capabila sa sustina agricultura romaneasca. Desigur, aceasta selectie trebuie sa conduca la amplificarea diversitatii genetice, si trebuie sustinuta si de o agricultura sustenabila, care sa asigure albinei hrana diversa si de calitate ridicata.

Pesticidele neonicotinoide – singurele vinovate de disparitia albinelor?

In ultima vreme se observa o adevarata isterie cu privire la pesticidele neonicotinoide, ce sunt aratate cu degetul cand vorbim de disparitia misterioasa a albinelor si caderea coloniilor.

Cercetatorii din toata lumea incearca sa determine cat de mult afecteaza aceste pesticide efectivele de albine. Sunt pareri pro si contra in functie de cine comanda si plateste aceste studii.

Recent, unii cercetatori, mai exact cei de la Universitatea Maryland din SUA, au sugerat ca aceste pesticide nu ar fi singurele vinovate de caderea coloniilor de albine.

Ei au venit cu argumente si au subliniat faptul ca pesticidele neonicotinoide sunt doar una din cauzele ce determina aceasta disparitie miraculoasa a albinelor. In acest tablou al cauzelor posibile intra pe langa pesticide si agricultura moderna, malnutritia, apicultura industrializata, schimbarile climatice, etc.

Credem ca este unul din cele mai neutre studii efectuate pana acum si consideram ca toate aceste posibile cauze determina slabirea albinei si in final caderea coloniilor de albine.

Agricultura moderna, practicata pe suprafete mari determina hranirea albinelor cu un singur tip de hrana, hrana de cele mai multe ori obtinuta si cu ajutorul pesticidelor.

Apicultura industriala ce apeleaza la  hranirea albinelor cu fel si fel de produse, uneori chimice, duce la o hranire necorespunzatoare a albinei. In plus apicultura industriala prin selectie genetica ingusteaza mult baza genetica a albinei melifere.

Schimbarile climatice determina o variabilitate mare sezoniera, albina neputand sa se adapteze atat de repede la schimbarile climatice actuale.

Toti acesti factori, inclusiv pesticidele, determina slabirea albinei melifere, reducerea bazei genetice si a imunitatii, care in final duc la o albina slaba, usor atacata de boli si daunatori, o albina incapabila sa se adapteze la schimbarile climatice, care in cele din urma cedeaza.

Solutia este aceeasi ca si pentru oameni – o baza genetica larga (diversitate genetica a indivizilor) si hrana de calitate obtinuta din surse diverse ( surse nepoluate si nechimizate).

Acesti factori se obtin doar in conditiile unei agriculturi traditionale (cu cultivarea in regim ecologic de suprafete mai mici cu diverse culturi) si a unei apiculturi traditionale ( apicultura sa nu mai apeleze la hranirea albinei cu tot felul de substante chimice, tratarea coloniilor sa se reduca la minim iar diversitatea genetica sa fie promovata).

Doar asa albina melifera va putea sa se intareasca, sa isi imbunatateasca imunitatea si sa poata face singura fata diversilor agenti patogeni si a schimbarilor climatice.

Aceste conditii sunt necesare si rasei umane daca mai vrea sa stapaneasca acest pamant.

Cand ne vom trezii si vom face ce este bine pentru noi oamenii (daca nu e prea tarziu), atunci si albinei melifere ii va fi mai bine.